
Noi, oamenii, apreciem dintotdeauna frumosul, puritatea, inocenţa şi eleganţa. Aceste caracteristici se îmbină într-un mod perfect în florile plantei denumită crin şi este uimitor cât de multe lucruri avem de aflat despre ea.
Curiozităţi despre crini
Crinul este o plantă cu flori erbacee, care cresc din bulbi şi fac parte din familia Lilium. Unele din numeroasele specii sunt cultivate pentru bulbii comestibili. Crinul este, tototdată, o floare cu importanţă literară şi culturală în lume.
În Antichitate, crinul reprezenta speranţa şi triumful, fiind folosit alături de laur şi trandafiri pentru încununarea frunţilor învingătorilor sau ca jertfă adusă zeiţei frumuseţii. În zilele noastre, crinul este oferit în semn de respect şi este potrivit şi evenimentelor formale.
Ca orice altă plantă, şi crinii au nevoie de atenţie şi îngrijire.
Cum îngrijim crinii
- Apa din vaza în care sunt aşezaţi crinii trebuie schimbată zilnic, aceştia având mare nevoie de apă proaspătă
- Înainte de a-i aşeza în vază, dar şi pe măsură ce florile se deschid, staminele trebuie să fie îndepărtate cu foarfecă, pentru a evita pătarea cu polen petalelor sau a obiectelor de susţinere pentru vas
- De asemenea, frunzele care ar putea atinge apă trebuie îndepărtate
- Crinii iubesc lumina, de aceea este indicat să fie păstraţi în spaţii cu o luminozitate ridicată, dar nu sub razele directe ale luminii
Alte întrebuinţări ale crinilor
Uleiul extras din crini are proprietăţi emoliente şi de vindecare. Atunci când uleiul parfumat de crin este amestecat cu cel de gălbenele, funcţionează perfect în cazul pielii sensibile.
Uleiurile din crini pot fi utilizate şi pentru masaj, în timpul băii, după baie, pentru pielea copiilor, pentru cuticule şi coate uscate şi chiar sub formă de cremă facială .
Simbolul crinilor în funcţie de culoare
Crinii sunt întâlniţi în numeroase nuanţe, fapt care ne permite adaptarea lor în funcţie fiecare evenimentul sau persoana din viaţa noastră. Dar trebuie să ştim că fiecare culoare deţine un simbol. Crinul alb semnifică modestie, sinceritate şi puritate, cel portocaliu exprimă pasiunea, iar cel galben simbolizează veselia, buna dispoziţie, vitalitatea.
Datorită nobleţei lor şi a varietăţii de culori care simbolizează diferite stări sau sentimente, crinii au devenit populari şi se numără printre cele mai căutate flori oferite atât aşezate în buchete, cât şi plantate în ghiveci.
Cei mai iubiţi sunt crinii imperiali albi. Aceste flori emană un parfum deosebit, iar albul lor exprimă puritate, sinceritate, dar şi respect. De foarte multe ori, crinii imperiali albi sunt întâlniţi şi în buchetele mireselor sau în aranjamentele florale utilizate în mod decorativ la anumite evenimente.
Cu toate acestea, şi crinii în alte nuanţe sunt foarte căutaţi. De exemplu, crinii de culoare roz sunt recunoscuţi pentru parfumul lor proaspăt, aducând totodată bună dispoziţie şi veselie prin cromatica lor unică. Trebuie să ştim că rozul este simbol al tinereţii şi al prieteniei, iar un buchet de flori alcătuit din crini roz poate transmite sentimente profunde de loialitate.
Crinii oranj impresionează, de asemenea, prin parfum şi prin eleganţă, dar şi semnificaţia acestei culori este deosebită. Aşadar, oranj-ul este o culoare care certifică puterea şi vanitatea, exprimă căldură şi fericire, fiind culoarea zilelor de vară. Influenţa acestei colori este mult mai puternică decât a celorlalte. Astfel, putem spune că buchetele de flori formate din crini în nuanţe de oranj sunt ideale pentru persoanele îndrăzneţe şi pline de vitalitate şi energie.
Putem impresiona atât de uşor prin eleganţă şi bun gust!





