
Ziua de 6 decembrie a fiecărui an este una dintre cele mai aşteptate, în special de către copilaşi, care se bucură, după un an întreg de aşteptare, de darurile primite de la Moş Nicolae.
În aceeaşi zi îi sărbătorim pe toţi cei ce poartă numele de Nicolae, Nicoleta, Niculina, Nina şi alte derivate ale numelui de Nicolae.
Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi din calendar, fiind prăznuit la data de 6 decembrie. De origine grecească (Nikolaos), numele este format din două cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a învinge“), şi laos, „popor“, putându-se traduce prin „obşteasca biruinţă “.
Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, al Rusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici.
Un număr de aproximativ 800.000 de români poartă numele celui supranumit “Făcătorul de minuni”.
Fiind sărbătorită într-o zi de iarnă, cu toţii încercăm să aducem puţină căldură în sufletele oamenilor dragi şi vom reuşi, cu siguranţă, atât timp cât vom alege cele mai potrivite buchete de flori. Florile în culori vii aduc o pată de culoare pet imp de iarnă şi oferă o doză de energie chiar şi în cea mai mohorâtă zi, aşa că nu exitati în a alege buchetele de flori în culori îndrăzneţe.
Fie că veţi alege un buchet de flori, fie că veţi hotărî să oferiţi un coş cu flori sau un aranjament floral, acestea trebuie să fie potrivite personalităţii şi preferinţelor sărbătoritului, dar este indicat să ţineţi cont şi de anotimpul în care ne aflăm, pentru a obţine o cromatică elegantă şi un parfum delicat.
Iată câteva idei:
Buchetul voios de gerbera este un buchet de flori alcătuit din 15 gerbere viu colorate, care impresionează prin cromatică şi aduce o notă de veselie oricărei încăperi. Numărându-se printre cele mai rezistente flori, acestea vor înfrumuseţa orice spaţiu pentru o lungă perioadă de timp.
Un buchet de flori potrivit pentru orice ocazie este Buchetul “La mulţi ani” compus din trandafiri roşii, însoţit de un tort fin din ciocolată şi o şampanie cu aromă de căpşuni. Acestea pot fi oferite persoanei iubite, fiind cu adevărat un cadou romantic şi foarte deosebit.
Buchetul onomastic este un buchet de flori alcătuit din trandafiri albi ce emană delicateţe, puritate şi eleganţă. Alături de o sticlă de şampanie, o cutie de ciocolată şi, bineînţeles, de o felicitare cu mesajul “La mulţi ani!”, acest buchet de flori va fi cadoul ideal pentru orice sărbătorită, indiferent de temperamentul său.
Orhideea cu 3 tije este o floare în ghiveci, uşor de întreţinut. Rezistentă în timp, ea poate deveni un motiv de a zâmbi, o amintire minunată atât pentru un bun prieten, cât şi pentru o doamnă elegantă, ce iubeşte frumosul.
Distracţie plăcută de Sfântul Nicolae!






